marți, 31 ianuarie 2012

Dialog despre viata

   O întîmplare ciudată, dar una fericită pînă acum -  asa sa și rămînă - mi-am făcut cont pe un site după lungi repetate invitații deși nu mai voiam sa aud despre asta. Într-o seara mi-am zis: "ei și ce, e doar un cont nu vorbesc cu nimeni care sare calul, care bate cîmpii, este o modalitate de a evada din lumea mea". Am făcut-o pentru ca aveam nevoie de un refugiu, un loc unde poate cu voia Atotputernicului am sa întîlnesc persoane cu care sa schimb opinii, sa comunic, pentru a uita de viaţa mea.
   Dar s-a întîmplat sa îl întîlnesc pe el și sa-mi placă felul în care vorbeşte despre viaţă, sa-mi pierd o mare parte din timp discutînd despre diverse aspecte ale vieţii, cochetînd cu copilăria, bătînd pasul pe loc la adolescenţă, pierzînd rădăcini în încercările și furtunile existenţei noastre efemere.
   S-au scurs săptămîni în şir, iar el era acolo povestind viaţa pana tîrziu în noapte, ba chiar pierzîndu-ne uneori zorii unei noi zile. Cred ca Puterea Universului ne aduce în viaţă exact persoanele de care avem nevoie la un moment dat, pentru a îndeplini un rol pentru noi, pentru a ne învăţa ceva valoros, pentru a ne distrage atenţia de la capcana depresiei în care putem cădea datorită presiunilor exercitate de încercări. Dacă învăţăm de la ceilalţi și din experienţele pe care uneori doar le comunicăm verbal fără să le trăim în fapt, înseamnă ca ne maturizăm transformîndu-ne.
   A fost reconfortant, dar ceea ce vedem și auzim nu este totdeauna realitatea. Flo a purtat un dialog despre viaţă cum rar a făcut-o cineva pana acum, însă s-a dovedit a fi persoana care avea sa-mi fie candelă pentru momentele grele de atunci, dar nu cea care sa rămînă în viaţa mea și pentru mai tîrziu. Păcat ca oamenii nu sunt ceea ce par la început ...